Cover Net Zero Carte Alba

News

ATINGEREA OBIECTIVULUI NET ZERO ÎN INDUSTRIA METALELOR ȘI CEA MINIERĂ - CARTEA ALBĂ BUREAU VERITAS

Iul. 19 2023

Cartea albă realizată de Bureau Veritas, intitulată „Atingerea Obiectivului Net Zero - Avansarea Soluțiilor de Decarbonizare pentru Industria Metalelor și Cea Minieră” este disponibilă pentru descărcare. Acesta se focusează pe modul în care BV sprijină industria minieră și cea a metalelor în implementarea unei abordări adaptate fiecărui proiect, pentru a răspunde cererii în creștere pentru Net Zero.

Schimbările climatice reprezintă una dintre principalele provocări ale erei noastre, autoritățile de reglementare, întreprinderile și societatea solicitând o tranziție energetică rapidă. Pentru a realiza acest lucru, industriile cu emisii intense de carbon adoptă obiective ambițioase Net Zero, care le vor îndrepta către reducerea emisiilor și operațiuni mai ecologice.

Companiile majore de minerit și de rafinare a metalelor din întreaga lume au ajuns să înțeleagă rolul-cheie pe care trebuie să-l joace în tranziția energetică, multe dintre acestea angajându-se să atingă Net Zero până în 2050. Companiile de nivel național, cât și cele de nivel internațional, caută să-și limiteze emisiile de gaze cu efect de seră, recunoscând că atingerea Net Zero va necesita un efort serios, susținut și pe termen lung.

Deși există numeroase căi de reducere a emisiilor directe și indirecte din sectorul minier și cel al metalelor, fiecare furnizor de energie va avea nevoie de o abordare specifică companiei.

Cartea albă realizată de Bureau Veritas vă va ajuta să descoperiți modul în care compania noastră susține organizațiile în evaluarea amprentei de carbon, în identificarea punctelor fierbinți de emisii și în dezvoltarea unui plan Net Zero care definește acțiuni clare pentru reducerea emisiilor. Află cum ne ajutăm clienții să implementeze, dar și să evalueze programele de îmbunătățire și cum verificăm informațiile acestora pentru a le permite să comunice în mod transparent despre progresul lor spre Net Zero.