Servicii de sustenabilitate

SERVICII DE SUSTENABILITATE

 

Vă ajutăm să vă demonstrați angajamanetul față de sustenabilitate și să câștigați încrederea clienților, investitorilor și consumatorilor dumneavoastră.

SERVICII DE SUSTENABILITATE

Astăzi, succesul unei companii se măsoară nu numai în termeni financiari, ci și în termeni ne-financiari. Demonstrându-vă angajamentul față de sustenabilitate, vă puteți reconsolida poziția atât față de oportunitățile care apar, cât și față de potențialele riscuri în condițiile unui climat care se află în continuă schimbare. În felul acesta vă puteți conduce afacerea în mod responsabil.

Investitorii, părțile interesate și consumatorii se uită din ce în ce mai mult la performanța ne-financiară a unei companii și iau deseori în considerare rezultatele obținute în urma angajamentului dumneavoastră față de sustenabilitate, acestea reprezentând unul dintre criteriile cele mai importante pa baza căreia sunt luate deciziile de investiție și cumpărare.

De la evaluarea și optimizarea utilizării energiei până la elaborarea strategiilor de sustenabilitate, dincolo de cerințele legislative, lucrăm cu organizații din toate sectoarele economiei, pentru a putea contribui la obținerea unui avantaj competitiv în favoarea dumneavoastră. 

Bureau Veritas vă pune la dispoziție o gamă largă de servicii precum: servicii de sustenabilitate, servicii de management a energiei, precum și evaluarea și managementul calității aerului

SERVICIILE NOASTRE DE SUSTENABILITATE